Ca la piață

Se apropie evenimentul.

Cum să faci să nu alergi ca disperatul să organizezi ceva frumos? Logic, apelezi la cei ce se ocupă cu asta.
Ești întâmpinat cu tot felul de pachete de opțiuni, care mai de care mai drăguțe, mai tentante.
Pe care o alegi? Logic, pe aia cu mai multe, e mai avantajos așa.

Ajunge ziua cu pricina, se adună invitații, te aștepți ca în tot timpul ăsta să te bucuri de o masă, de o discuție filosofică, de o bârfa, de un dans..
Tot ce speri e să ai timp, insă, cu toate pachetele de minuni achiziționate pentru bunul și frumosul mers al distracției.. rămâi cu speranța..

Apare jocul nr. 1 care pornește fix când te apucă foamea (nu poți sta cu spatele, totuși, ești interesat de prestația celorlalți).
Apare jocul nr. 2 imediat după, fiindcă jocul nr. 1 s-a întins mai mult decât trebuia. Vizita la baie trebuie scurtată, nu ai cum să ratezi așa ceva.

Ideea e simplă: din dorința de a domina piața asta a organizării de evenimente, te strofoci (ca organizator) să îndeși într-un timp cât se poate de limitat cât mai multe "momente".
Oamenii nu mai au timp de ei, nu mai pot să-și vada de ale lor, să socializeze, să se plimbe, să se ascundă, etc.

Riscul de a transforma un eveniment cu oameni intr-un circ cu oi dresate crește exponențial cu numărul de "momente" achiziționat în prealabil.
Organizatorul nu își permite sa piardă nici un minut, se invită oamenii pe tonuri din ce în ce mai imperative să se conformeze unui program "bine" gândit.

Spiritul de turmă e natural doar dacă nu e impus aiurea de o foaie de program.

Vorba aia: "Trei perechi zece mii"

Ca la oi